Skip to main content

„Gazda perfectă” se întoarce în grila Antenei 1. La ce oră

 
„Gazda perfectă” se întoarce în grila Antenei 1. La ce oră

Gazda perfectă se întoarce în grila Antenei 1, de săptămâna viitoare. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, emisiunea de gătit va fi programată în jurul prânzului, de la ora 14:00.

Publicitate

Intră pe tronsonul serialului Cennet (14:00-16:00), care ajunge la final.

Reamintim că emisiunea Gazda Perfectă a intrat pe post în luna august, iniţial pe tronsonul lăsat liber de Acces Direct (care a avut pauză de sezon o lună).

Deşi era gândită pentru toată luna august, emisiunea a ieşit mai devreme cu o săptămână din grilă.

Atunci, postul Intact a programat în locul emisiunii prematur scoase din grilă seria B.D., în zilele de luni, marţi şi miercuri. Joi, au pus Nea Mărin Miliardar.

Formatul show-ului. Cinci oameni din întreaga ţară, care nu ştiu nimic unul despre celălalt, vor fi puşi în situaţia de a a-şi demonstra abilităţile de „gazdă”.

Concret, fiecare dintre cei cinci trebuie să pregătească o masă şi atmosferă primitioare în casele lor. Ceilalţi patru vor mânca, pe rând, în casa unui dintre ei, in fiecare zi a săptămânii.

Citeşte şi:

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • LadyM LadyM
    Nu stiu de unde-i scoateti !!! Toti incultii, " paparudele ", " pupezele " si rudele lor vin sa faca pe vedetele la televizor. Inculti gastronomici si nu numai...isi dau cu parerea despre mancare si alte chestii in necunostinta de cauza ! Cum este posibil, ca la o varsta adulta si nu numai, sa nu stii ce-i ala avocado/guacamole, wraps sau simpla notiune de " tartar " ??? Pffff, pacat de formatul emisiunii ! Daca tot nu aveti candidati de calitate lasati sa ruleze filmele din grila de programe ca suntem mai castigati !!!
  • Vali Vali
    Au dat 7 episoade si au anuntat ca a ajuns la final.. pai daca ne informam vedem ca serialul are 36 de episoade.
    Pentru toti cei interesati vedeti ca il puteti vedea pe youtube cu tot cu subtitrare.
  • Simona Simona
    Ați scos un film atât de frumos pentru o prostie de emisiune...neseriozitate din partea voastră...Dc baga-ti un film daca nul lăsați până la final?...si nu e prima data cand procedati așa....Dorim filmul sa revină!
  • Ana Ana
    Buna ziua ! Serialul Cennet nu mai se difuzeaza ?
  • Sofian elena Sofian elena
    Va bateți joc de oameni!!Ați pus un serial , l-ați lăsat două săptămâni apoi l-ați înlocuit cu altul care la fel câteva episoade
  • Tilicea Maria Tilicea Maria
    Sunteti chiar neseriosi!! De ce ati intrerupt serialul Cennet pentru o asa prostie " Gazda perfecta" ?!Nici nu o sa mai urmaresc nimic pe acest post , ba cred ca_l scot din grila. Cu "Surorile" la fel ati procedat. Uitati_va voi singuri la programele voastre de nimic.
  • Camelia Camelia
    Cennet gata ?????? Este bataie de joc.Spuneti macar daca va mai rula con tinuare si unde....
  • sanda sanda
    Antena 1 ne dezamagiti profund a inceput cennet ne place deja al opriti la fel ati facut si cu serialul surorile...pe cine ca intereseaza la ora 14 gazda perfecta
  • Alina Alina
    Unde se mai poate vedea Cennet acum?
  • Sidy Sidy
    Sper ca reluarea emisiuni sa nu dureze iar doar...3 saptamani !
  • Iulian Iulian
    O emisiune rasuflata k si multele din a1!JALNIC
  • Bing Bing
    Emisiunea e mult mai interesanta decat serialul Sacrificiul
  • marian marian
    Pe tronsonul , Lectii de viata care dupa cum se vede are audiente destul de bune si Maruta cred ca va lua bataie la greu ,
  • Vali Vali
    Cennet nu ajunge la final, il scot din grila după 2 saptamani, cum au făcut si cu Intrusul, pe care l-au intrerupt si reluat noaptea dupa 9 luni. Isi bat joc de public...

Trimite un comentariu

sus