Skip to main content

„Nu înţeleg rolul noii isterii declanşate fix în campanie". Radu Herjeu, membru CNA, fost jurnalist, în contextul noilor imagini din Colectiv

 
Radu Herjeu. Credit foto: Ştefan Ion
Radu Herjeu. Credit foto: Ştefan Ion

Postare a unui membru CNA, fost jurnalist, despre imaginile ţinute până acum secrete din Colectiv, dezvăluite de Libertatea. Un paragraf în care un membru CNA face referiri la politică şi la (posibile) conspiraţii. Vorbeşte despre "o nouă isterie".

Publicitate

Este normal ca un membru CNA, instituţie care analizează corectitudinea şi echilibrul în media, să aibă postări publice politice părtinitoare şi acide?

Vorbim despre Radu Herjeu, unul dintre membrii CNA cu cele mai pertinente puncte de vedere şi cel care a propus multe dintre amenzile date inclusiv unor staţii ca Antena 3 şi România TV.

Pentru început, redăm postarea ca atare:

„Imi pare rau, dar nu mi-e foarte clar. Pentru ca acum 4 ani, intr-un iad inimaginabil, un ofiter injura (nu mortii, evident pentru oricine cu mai mult de 2 neuroni), ar trebui sa votez acum cu Iohannis? Sau cu Barna? Caci nu inteleg rostul noii isterii declansate fix in campania prezidentiala."

De ce această postare? I-am trimis o serie de întrebări lui Radu Herjeu:

- Ce legătură este între acest caz şi Iohannis? Consideraţi că este o conspiraţie?

- De unde legătura cu votul pentru Iohannis sau Barna?

- Este normal ca un membru CNA, instituţie care veghează la echilibru şi corectitudine, să aibă păreri politice publice părtinitoare?

- Cum poate un membru CNA să analizeze corectitudinea unor jucători, când are postări politice clare şi acide?

Radu Herjeu a venit cu un singur răspuns:

„Ca simplu cetăţean, calitate în care mi-am exprimat o nedumerire pe pagina mea persoanlă de Facebook. Nu am ce comenta mai mult. Ca şi cetăţean, îmi exprim opiniile despre societatea în care trăiescu unde şi când consider eu" a răspuns Radu Herjeu pentru Paginademedia.ro

Radu Herjeu a avut, de-a lungul timpului, mai multe postări acide legate de politică. În postările lui, Dan Barna este numit "HaBarn-are", iar susţinătorii USR sunt "talibani Userişti".

Paginademedia.ro a revenit cu o întrebare:

Dacă Dan Barna ar veni să reclame ceva la CNA, cum ar putea avea încredere că va fi corect tratat de către un membru care-l numeşte "Habarn-are" şi care vorbeşte de "talibani userişti"?

Radu Herjeu nu a răspuns la întrebarea Paginademedia.ro.


Citeşte şi: INTERVIU Paginademedia.ro. CTP: „Bipul devine obscen în momentul în care este vorba de nişte morţi. Omul acela a înjurat nişte morţi, nu poţi să pui „bip” la aşa ceva”


Citeşte şi: CTP a răbufnit la Digi24: A repetat, "fără bip", înjurătura folosită de unul dintre şefii ISU, la intervenţia haotică de la Colectiv


VIDEO. Sursa noastră ne-a spus că „trebuie să se afle adevărul”. Răzvan Luţac, despre imaginile din Colectiv apărute abia după patru ani


Libertatea, cele mai cutremurătoare imagini de la Colectiv la patru ani de la tragedie

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mihai Mihai
    Cum iohannis isi permite sa fie presedintele pnl nu al tarii si sa calce constitutia in picioare dc nu poate si alcineva?
  • Ted Ted
    Dl Radu Herjeu nu înțelege pentru ca nu poate înțelege. Și unde nu înțelege, vede conspirații împotriva sa. E sigur ca înjurăturile unei brute și difuzarea filmului s-au petrecut musai ca să-l convingă pe el de ceva anume. Pe el, deținătorul permanent al adevărului absolut, fata de care orice persoana are doar 2 neuroni dacă susține contrariul. Se cheamă paranoia. Oamenii inteligenți accepta ca nu dețin adevărul suprem și accepta părerile contrare. Dl Radu Herjeu nu a fost și nu este capabil de asa ceva. Pentru el, ori zici ca el, ori ești prost. Comunistul perfect, limitat dar cu impresii de academician.
  • david david
    Stai linistit herjeule ca nu astepta nimeni sa intelegi.
  • Dora Cernescu Dora Cernescu
    Dl. Herjeu nu intelege decât ordinele de la partid. Activistul etern. Ba al Văranului, ba al lui Ghiță, ba al lui Dragnea, ba al Dăncilei. Nici o considerație.
  • Iuli Iuli
    Deci daca acel ofiter a zis "Lasa-i in .... mea" inseamna ca nu se referea la oamenii arsi in #Colectiv? Radu Herjeru, ai macar aia 2 neuroni de care vorbesti? Sau au plecat in concediu?
    Demisia.
  • Tolontanul Piroman Tolontanul Piroman
    Eu am un alt motiv de mirare, ba chiar două. Unu la mână, de ce au simţit nevoia Oamenii Legii să desigileze văgăuna aia, pentru prima dată de la incendiu, taman a doua zi după mega-ultra-dezvăluirile cooperativei Libertatea - UM 0024. Doi la mână, cum de tolontanii şi cetepeii naţiunii n-au simţit nevoia să se aplece şi asupra circumstanţelor cum nu se poate mai bizare ale izbucnirii incendiului, care a apărut de nicăieri, a fost intens, dar de scurtă durată şi a provocat incomparabil mai mult rău oamenilor decât mobilierului şi recuzitei din club.

    Pe mine, mai mult decât înjurătura lui Şchiopu, ba chiar şi mai mult decât răniţii transportaţi pe paleţi, m-au indignat lanţurile cu care era ferecată ieşirea de urgenţă, nu cumva să apuce lumea să iasă la timp şi nevătămată (iar numai una dintre cele două uşi ale containerului de la intrare era deschisă, pentru că d-aia).

    Nu ştiu în ce măsură se poate dezbrăca dnul Herjeu de haina oficială când postează pe Facebook, dar ce ştiu e că subiectul Colectiv e, alături de dosarele Revoluţiei, ale Mineriadelor şi de 10 august, un dosar care nu se va soluţiona în vecii vecilor, dar va fi folosit din plin de agitprop-ul Secu, nu doar în campania asta. De văzut dacă vor mai scoate din joben şi alte minunăţii pe tema asta, în zilele următoare. Nişte arestări preventive, de exemplu, ar merge de minune.
  • Varanu' Varanu'
    Ca orice pesedist, Radu Herjeu zice ca nu intelege "noua isterie"...
    Eu zic sa mearga si sa discute despre aceasta "isterie" cu ranitii si rudele celor decedati la Colectiv. Poate ii va aparea si putin bun simt, pe langa aroganta tipic pesedista (desi nu cred)!
  • Lucia Marusievici Iorga Lucia Marusievici Iorga
    Josnic acest Vasile Roaita. Josnic și grotesc. Fără simt moral.
  • Expertul Expertul
    Radu Harjeu nu este un fost jurnalist, ci a fost si este un propagandist psd! Majoritatea romanilor stiu ca la antualete nu se face jurnalism, ci propaganda pentru psd. Harjeu si gasca psd-ista din CNA acopera incalcarile repetate ale codului audiovizual de catre antualete, prin propuneri de amenzi simbolice.

Trimite un comentariu

sus