Doru Buşcu, directorul editorial al săptămânalului de satiră Academia Caţavencu, nu a reuşit să strângă 1,6 mil. de euro, suma la care s-a ajuns în urma licitaţiei de săptămâna trecută.
Ca urmare a acestui fapt, Doru Buşcu a pierdut garanţia de 45.000 de euro pe care a plătit-o pentru a participa la licitaţie. Licitaţia se va relua. Chiar dacă nu a reuşit să strângă banii la prima licitaţie, Doru Buşcu va particita şi la următoarea.
Contactat de paginademedia.ro, Doru Buşcu a declarat:
“I-am trimis un comunicat de presă lichidatorului prin care l-am informat că nu am reuşit să strâng banii. Timpul a fost foarte scurt între licitaţie şi momentul în care trebuia să dăm banii. Vom participa, peste două săptămâni, la licitaţie şi sper ca data viitoare să fim mai pregătiţi”.
Doru Buşcu a avut la dispoziţie 5 zile lucrătoare pentru a face rost de bani.
Academia Caţavencu a fost adjudecată în urmă cu o săptămână de Doru Buşcu, directorul editorial al săptămânalului de satiră, pentru suma de 1,617 milioane de euro, cu tot cu TVA. Licitaţia s-a oprit după nu mai puţin de 154 de paşi a 7.500 de euro. Asta peste suma de pornire.
Singurii care s-au arătat interesaţi de marca revistei de satiră au fost Doru Buşcu (directorul editorial al Academia Caţavencu) şi Sabina Fati (jurnalistă la România liberă, din partea proprietarului ziarului, Dan Grigore Adamescu). Jurnalista a fost reprezentată la licitaţie de avocatul Radu Şoldănescu.
Citeşte şi:
- LA CALD DE LA LICITAŢIE: Marca Academia Caţavencu s-a vândut cu peste 1,5 milioane de euro! Doru Buşcu, noul proprietar
- Doru Buşcu: Nu puteam lăsa marca pe mâna unui personaj ca Adamescu
Sursa foto: Jurnalul Naţional
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii
Eu cred că ar fi egalitate.
Apropo, ai mai bricolat câte ceva? Că eu nu prea am mai avut timp... Ba, nu! Mi-am pus gazon! Și am investit ieri într-o mașină de tuns iarba Bosch - cea mai mică/ieftină. 280W decât...
De ce nu se spune cinstit si in fata ca s-a dat faliment pentru ca nu a fost o revista echidistanta si care a facut aceeasi greseala pe care o face si USL, in frunte cu Ponta si Antonescu, adica urla doar "Jos Basescu!".
Asta e adevarul, ca va place sau nu!