The Pariah (paria), Cold War II, A web of lies. Trei titluri de la cele mai importante publicaţii săptămânale. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ţine prima pagină a celor mai cunoscute publicaţii săptămânale. Newsweek l-a numit Paria, Economist scrie despre pânza de minciuni ţesută de liderul rus în contextul accidentului aviatic din Ucraina, în timp ce Time scrie despre un al doilea război rece.
Toate cele trei publicaţii încearcă coperţi creative cu liderul de la Kremlin în prim plan.
Revista Time are pe prima pagină o imagine impresionantă, cu un Putin urmărit de umbra avionului Malaysia Airlines, prăbuşit săptămâna trecută în Ucraina. Al doilea război rece, Vestul pierde în jocul periculos al lui Putin, titrează Time pe prima pagină a ediţiei din această săptămână.
Newsweek îl prezintă drept un paria şi „inamicul public numărul unu al vestului”.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.roThe Economist scrie despre cum a încurcat Putin treburile Rusiei şi ale ţărilor din Vest. A web of lies (O pânză de minciuni), titrează publicaţie economică pe coperta sa - Cum se încâlcesc Victor Putin, Rusia li Vestul într-o/Pânză de minciuni
Comentarii