Skip to main content

REACŢIE. ActiveWatch consideră iresponsabilă poziţia Ministerului Culturii faţă de reclama cu Eminescu la un test de boli venerice

 
Eminescu Veneris
Eminescu Veneris

Eminescu Veneris

Publicitate

ActiveWatch solicită, într-o scrisoare deschisă, Ministerului Culturii (MC) să revină asupra comunicatului prin care cere retragerea publicităţii în care imaginea poetului Mihai Eminescu este asociată unor produse medicale pentru depistarea infecţiilor cu transmitere sexuală, scrie Mediafax.

„Solicităm Ministerului să revină asupra comunicatului pe care îl considerăm iresponsabil prin pericolul la care expune sănătatea publică. Suntem totodată convinşi că dacă Eminescu ar fi fost în viaţă, ar fi fost fericit să sară în apărarea sănătăţii oamenilor şi ar fi participat la campania de limitare a riscurilor de transmitere a bolilor sexuale", se precizează, printre altele, în comunicatul ActiveWatch.

În scrisoarea deschisă, intitulată "Confuzie şi stigmatizare în reacţia Ministerului Culturii faţă de folosirea imaginii lui Mihai Eminescu", ActiveWatch spune că MC a invocat, într-un comunicat de presă (din 25 iulie, n.r.), Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, mai exact faptul că utilizarea unei opere fără consimţământul autorului poate fi făcută dacă utilizarea se conformează "bunelor uzanţe" şi nu contravine "exploatării normale a operei".

"Remarcăm confuzia în care se află Ministerul Culturii atunci când invocă legislaţia privind drepturile de autor: condiţiile pe care legea le impune pentru utilizarea unei fotografii fără acordul fotografului nu au nicio relevanţă în discutarea impactului pe care campania incriminată o are asupra subiectului fotografiei - adică poetul Mihai Eminescu. Referitor la drepturile asupra fotografiei poetului, este posibil ca acestea să nu mai poată fi în fapt reclamate de niciun urmaş, fotografia fiind probabil deja în domeniul public. Nu pare a fi, în orice caz, în atribuţiile Ministerului Culturii să reacţioneze de fiecare dată când o fotografie este utilizată cu încălcarea drepturilor de autor ", spune ActiveWatch.

BACKGROUND. Imaginea lui Mhai Eminescu a apărut în această săptămână pe contul de Facebook Veneris, teste pentru depistarea bolilor infecţioase cu transmitere sexuală de la Veneris, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

La două zile după ce au apărut primele reacţii în legătură cu această campanie, Ministerul Culturii a transmis presei o poziţie prin care solicită public mărcii Veneris să renunţe să mai folosească imaginea lui Eminescu. „Ministerul consideră că acest gen de acţiune este revoltătoare şi nu se află în conformitate cu bunele uzanţe şi exploatarea normală a operei artistice”, se arată în comunicatul Ministerului Culturii.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Vasile Vasile
    Realitatea istorica este controversata. Unii sustin ca suferea de depresie bipolara. Ce este cert este ca oamenii au dreptul la propria imagine si la demnitate. Ce diagnostic avea si de ce suferea este strict problema omului Mihai Eminescu.
  • simion simion
    Nu realitatea istorica deranjeaza, ci prostul gust. Eminescu merita mai mult decat o asociere cu bolile venerice.
  • Robert Robert
    Suntem atat de inapoiati ca natiune incat pana si realitatile istorice ne deranjeaza
  • ada ada
    Foarte buna ideea!
  • Justitiarul Justitiarul
    Geo, esti Dumnezeu! !!! da! da! Sa se puna moaca lui Mircea Toma in loc de chipul lui Eminescu!!!!
  • geo geo
    Eu as propune ca in locul lui Eminescu sa se foloseasca in aceasta campanie antisiflis chipul si numele sefului ActiveWatch...
  • reporter reporter
    poate avea succes demersul la ministerul ungar al culturii române dacă era vorba de Sándor Petőfi...
    orirum, toma mircea e depășit de situație și prea convins de egocentrism
  • Camelian Propinatiu Camelian Propinatiu
    Chiar in postromânism, Eminescu e perceput ca o valoare de patrimoniu, iar ura pe care o atrag unii, in folos autopublicitar, asupra intelectualilor, miscarii civice si ONG-urilor, favorizeaza sociologic cert o victorie a presedintelui Ponta din primul tur, sub sloganul MÂNDRI CA SUNTEM ROMÂNI!
    Se stie ca demolarea mitului Poetului National, dupa demersul Dilema 265 din 5 martie 1998, a pravalit, cum era perfect previzibil, si statutul scriitorului contemporan, de nu-l mai invita azi nimeni pe la televiziuni, macar la meciuri, i s-a luat si sediul USR, s-a desfiintat si Muzeul Literaturii Române, dar inexplicabil nu se intrevede niciun semn de parasire a "parosului cadavru de nebun sifilitic din debara casapit de românii insisi": http://atelier.liternet.ro/articol/3732/Scornelius/L-au-pus-pe-Eminescu-la-produs-si-au-castigat.html
    http://adevarul.ro/cultura/carti/cum-scria-eminescu-16-ani-1_53c292090d133766a861b03d/index.html
  • Ana Ana
    Limitele bunului simt sunt des depasite in Romania. Totul este o butaforie. Continuati sa va bateti joc de orice in numele "libertatii de expresie" si in cativa ani ne vom trezi cu extremisti de stanga sau de dreapta in parlament. Ca in Petrica si lupul, atunci vet protesta si nimeni nu va mai accepta sa va ia in serios. Succes Mircea Toma.

Trimite un comentariu

sus