“El a avut şi o mână proastă la oameni. Mulţi l-au căpuşat de l-au rupt. Mulţi l-au furat pe Patriciu, chiar dintre cei angajaţi de el, personal”, a povestit pentru Adevărul Grigore Cartianu, fost reactor şef al ziarului patronat de Dinu Patriciu.
Grigore Cartianu:
Nu te obligă nimeni să ai 1.500 de angajaţi, să ai nişte cheltuieli enorme. Eu, ca redactor-şef, am militat la un moment dat, când lucrurile încă nu erau atât de grave, să reducem bugetul ziarului „Adevărul”. Redus numărul oamenilor, tăiat cheltuieli inutile, ca să putem supravieţui. Eu puteam să mă opun, să fac pe sindicalistul, „nu tăiem nimic”. Dar eram realist. Culmea, eu eram ăla răul, capitalistul, în povestea asta, şi Dinu Patriciu era socialistul sindicalist care îi apăra pe oameni.
Eu cred că ziariştii de la „Adevărul”, per total, fac un păcat dacă-l înjură. El a ajuns să aibă vreo două luni întârziere la salarii, după care a vândut trustul. Dar Dinu Patriciu a fost foarte generos cu salariile, a plătit oamenii bine sau foarte bine, peste media pieţei, spunea „dă-i omului leafa care i s-ar cuveni peste un an”, pe ideea că oricum piaţa creşte. Ei, uite că la un moment dat, ca şi la imobiliare, n-a vrut să mai crească, ba chiar a luat-o vijelios în jos.
Într-adevăr, Patriciu are o problemă de morală – pe lângă cea juridică – în relaţia cu partenerii de afaceri cărora nu le-a dat banii, pe unii i-a băgat în faliment. El a avut şi o mână proastă la oameni. Mulţi l-au căpuşat de l-au rupt. Mulţi l-au furat pe Patriciu, chiar dintre cei angajaţi de el, personal.
Alte declaraţii ale lui Grigore Cartianu:
El şi-a manifestat de mai multe ori supărarea că n-a fost consultat când am fost numit redactor-şef. Mi-a confirmat ulterior că a fost furios pe tema asta, dar, dându-i mână liberă lui Răzvan Corneţeanu, n-a avut încotro. După care i s-au confirmat temerile că ziarul se desparte de filosofia patronală, mă refer la partea de conţinut.
Dinu Patriciu îşi exprima dorinţa de a avea un ziar într-un fel, iar aici se ducea şi spre conţinut. El spunea „uite, ce bine ar fi să facem aşa, ăsta-i băiat bun, ăsta-i cam derbedeu...”. Aproape toţi politicienii erau derbedei pentru el, dar avea şi câteva slăbiciuni... Mai sublinia, „ăsta e băiat bun, ăsta e mai civilizat, ăsta nu înjură atât, ăsta vrea binele ţării”.
Despre discuţia cu Dinu Patriciu, după furtunoasa despărţire de echipa de management a lui Răzvan Corneţeanu, din 2010:
Patriciu mi-a tot repetat atunci: „Ţi-o spun ca unul care la început n-am fost de acord cu venirea ta, dar, cunoscându-te în timp, am ajuns la concluzia că eşti cel mai bun făcător de ziare din România. Îţi dau garanţii câte vrei, mai multe decât ai avut până acum, că nu intervin în politica editorială. Tu faci ziarul, nu mă bag peste tine, ai independenţă”.
M-a şi întrebat atunci, şi cu asta m-a câştigat: „Ia spune, de câte ori te-am sunat eu pe tine în doi ani de când lucrezi la «Adevărul»?”. Eu i-am zis că de două ori: „O dată ca să-mi cereţi numărul unui realizator TV, pentru că voiaţi să interveniţi în emisiunea lui, să faceţi o precizare, şi a doua oară ca să-mi cereţi părerea în legătură cu un team-building pe care urma să-l facem”. Era o chestie de genul: mergem în Bulgaria, în Finlanda sau în Australia? I-am spus că sunt adeptul costurilor minime. Eu voiam la Buşteni, dar până la urmă a fost aleasă Australia. Deci, astea fuseseră cele două telefoane, iar el mi-a spus: „De acum înainte nu vor fi nici măcar două”. Atunci m-a convins să rămân, deşi îmi depusesem demisia la secretariat.
El, când a conceput trustul ăsta de presă, chiar l-a gândit ca pe un trust occidental. Era influenţat de Rupert Murdoch, erau prieteni, mai luau masa pe la Londra. Atunci economia duduia, era păcăleala aia cu creşterea imobiliară şi el a vrut să facă din trustul Adevărul un fel de Rompetrol: să-l cumpere la un preţ mic, să-l dezvolte pe model occidental şi să-l vândă cu sute de milioane de euro unui mare trust occidental. Atunci, străinii încă dădeau târcoale presei româneşti.
Dinu Patriciu avea o respiraţie occidentală în felul de a construi acest trust, inclusiv faptul că directorul general avea mână liberă, iar el, patronul, doar finanţa. Au mai fost şi oameni care l-au influenţat în bine, chiar jurnalişti, care au impus nişte reguli. La început le-a mai contrat, dar apoi a început să creadă în ele. I-a plăcut şi lui să fie un mogul de presă de altă factură decât Voiculescu sau Vîntu. Se simţea bine în această postură.
Despre conflicultul Adevărul – Jurnalul:
A fost şi un dialog, la un moment dat, între Voiculescu şi Patriciu. Noi aveam în ziar nişte materiale tari despre Dan Voiculescu, cu porcăriile lui, şi după câteva zile a început să apară în „Jurnalul Naţional”: „Patriciu hoţul, Patriciu a furat, Patriciu falimentează...”. Noi scriam de Voiculescu nişte lucruri la zi, iar ei, hodoronc-tronc, reluau nişte „conserve”, n-aveau nicio noimă decât dacă voiau să-l şantajeze pe Patriciu. Şi a fost un şantaj. Nu voiau bani, voiau oprirea materialelor din „Adevărul”. Şi l-a sunat Voiculescu pe Patriciu, am aflat ulterior. Patriciu, în mod cinstit, „măi, Dane” – sau cum or fi vorbit ei acolo – „crede-mă că nu pot, asta e treabă editorială şi eu nu mă bag. Sunt redactorii-şefi, ei decid, chiar nu pot să intru peste ei”. La care Voiculescu i-a spus: „Bine, Dinule, atunci nici eu n-o să pot opri materialele din «Jurnalul» şi de la «Antenă»!”. Cu treaba asta i-a spus franc că el face ce vrea în trustul lui şi opreşte oricând materiale.
Eu cred că ar fi absurd să vin la ziarul lui Patriciu şi să stau toată ziua să-l înjur pe Patriciu. Nu e logic, are cine să-l înjure pe Patriciu. Ziarul „Adevărul” de acum ar fi de-a dreptul stupid să-l înjure pe Cristi Burci. Aaa, dacă e o ştire mâine că Burci a fost luat de procurori şi dus la anchetă, ştirea o dai, dar nu faci tu spectacol pe tema asta. E o chestie de bun-simţ până la urmă. Nu ascunzi ştirile importante, dar nici nu te dezlănţui tu în ziarul lui X despre X. Niciunde în lume nu se face treaba asta.
Articolul complet, pe site-ul Adevărul.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii