Skip to main content

Televiziunile trebuie să le asigure accesul la ştiri persoanelor cu deficienţe de auz

 
ailg
ailg

ailg
Capturi: ailg.ro

Publicitate

Televiziunile naţionale vor trebui să interpreteze, începând din octombrie, zilnic, în limbajul mimico-gestual şi prin titrare sincron cel puţin 30 de minute din programele de ştiri, pentru a ajuta persoanele cu deficienţe de auz să aibă acces la informaţii de actualitate, potrivit unei noi legi, scrie Mediafax.

Noul act normativ (Legea numărul 103), care a fost publicat în Monitorul Oficial din 11 iulie, modifică şi completează Legea audiovizualului numărul 504/2002.

Potrivit noii legi, „persoanele cu handicap de auz au dreptul de acces la serviciile media audiovizuale, în funcţie de posibilităţile tehnologice".

Noua lege va intra în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv în 11 octombrie.

Totuşi, George Chiriţă, directorul executiv al Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), care reuneşte principalele televiziuni şi radiouri din România, a declarat joi, pentru Mediafax, că această lege este inaplicabilă, pentru că nu există în legislaţia audiovizualului formularea "servicii de programe de televiziune cu acoperire naţională".

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • danu. danu.
    Legea este inaplicabilă. În primul rând este confuză, citez „(...) prin limbajul mimico-gestual și prin titrare sincron.”. Adică ambele, simultan? Și „titrarea”? cum va fi oferită? Încustrată (asemeni subtitrării filmelor) sau prin semnal de date (teletext)? Ce înseamnă „sincron”? Cum va putea fi asigurată „sincronicitatea” textului cu volumul de cuvinte debitate pe ecran? Ce facem cu emisiunile în direct (jurnalele de știri, talk-show-urile, meciurile de fotbal)? Vor fi decalate cu 30 secunde pentru a avea timp să fie transpuse în text?

    În al doilea rând eset în afar realității din România: în materie de televiziune există o foooaarte mare întârziere tehnologică. Serviciul de teletext este ca și inexistent și acolo unde este e cam degeaba (TVR și Antena1). Iar să fie acum introdus obligatoriu de către televiziuni ar fi aiurea și inutil, căci din iunie anul viitor, odată cu trecerea la televiziunea digitală, teletextul va dispărea by default, subtitrajul fiind asigurat încodat digital prin semnalul TV ca atare (butonul „SUB” de pe telecomandă).

    În Franța, de exemplu, TOATE canalele din lista „TNT” (rețeaua națională de televiziunea digitala terestră, cu 25 de canale naționale cu recepție gratuită) oferă subtitrare prin semnalul digital pentru TOATE emisiunile, inclusiv videoclipurile muzicale și concertele (M6, W9, D17). E adevărat că nu a fost de pe o zi pe alta, a fost o perioadă de tranziție de cinci ani, începând de prin 2005 cu subtitrarea pe teletext a doar câtorva emisiuni pe săptâmână. Apoi câteva pe zi... Până în 2010 când legea privind subtitrarea emisiunilor a intrat efectiv în aplicare. Cinci ani! Asta în Franța. La noi, se vede treaba, o lună e suficient.

    Tot în Franța, rogramele pre-înregistrate (filmele, serialele etc.) sunt difuzate cu subtitraj în timp real sincron, adeseori textul nefiind reproducere cuvânt-cu-cuvânt (adică „în sincron”) al dialogului de pe ecran, ci fiind deseori un text adaptat vitezei de citire și nu fluxului verbal al personajelor. Și mă-ntreb, la noi: ce se va întâmpla cu talk-show-urile de pe la noi în care toată lumea vorbește peste toată lumea și cu un debit al cuvintelor imposibil de reprodus „sincron” în text? Cine va face la noi adaptarea textului (practic rezumarea frazelor)? Dar cine se va ocupa de corectarea textului? Vorbim aici de profesii necunoscute, inexistente în cultura noastră televizuală.

    Evident, va trebui să se întâmple și la noi trecerea la subtitrarea emisiunilor dar printr-un proces clar definit în etape, și nu așa printr-o coală A4 cu un text cu litere frumoase ce decretează suveran, discreționar și în afara oricăror realități „de mâine subtitrați!”.

    În Europa există standardizat un cod al culorilor textului, astfel încât telespectatorul (surd) care citește să înțeleagă ce și cum se petrec lucrurile pe ecran, să facă diferența între cine și ce „spune”. Adică, pe scurt: textul alb înseamnă că persoana căreia îi aparține textul e cea care se află vizibilă în acel moment pe ecran; textul galben înseamnă că persoana este „în încăpere” dar nu este în acel moment în cadru; textul turcuaz înseamnă voce din off (în cazul reportajelor sau documentarelor); textul verde înseamnă traducere din altă limbă (când traducerea se face cu voce peste); textul fuchsia înseamnă că e vorba de un cântec (versuri); textul roșu înseamnă alte sunete sau efecte sonore (sună telefonul, sirenă de poliție, bătăi în ușă, tunete etc. etc).

    În România cine, ce, cum se va ocupa de toate acestea? Nimeni nu spune nimic despre asta. Nimeni nu e pregătit și nici nu va fi pregătit în doar o lună. În schimb subtitrajul este obligatoriu. Asta știm. Cum va fi acest subtitraj? Asta nu mai știm... o să vedem... ne descurcăm noi...

    Iată un scurt reportaj despre cum se întâmplă cu subtitrajul pentru surdomuți și hipoacuzici la televiziunea publică franceză (France3): www.dailymotion.com/video/xazms7_le-sous-titrage-des-jt-de-france-3_news
  • Leo Leo
    Şi chiar dacă televiziunile din România se vor alinia la aceste cerinţe, nu m-ar mira să traducă în limbajul semnelor ştirile de la ora 5.
  • andrei.ro andrei.ro
    Ca de obicei Romania,este cu o suta de ani in urma. In Franta de exemplu prin pagina de teletext stirile pot fi subtitrate in direct la fel si in Italian. Dar aici evident nu se poate incompetenta si nepasarea fiind mult prea mari. Aceasta lege ambigua este praf in ochii persoanelor cu deficiente de auz.

Trimite un comentariu

sus