Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat astăzi că scandalul iscat de evacuarea trustului Intact ar constitui "o farsă" pentru că Antena 3 ar avea două sedii complet utilate pentru transmisia în direct, scrie Gandul.info.
"Ştiu că trustul Intact are două sau trei studiouri la Romexpo, de unde nu îi evacuează nimeni, au închiriat Teatrul Excelsior, de unde nu-i evacuează nimeni, cu toate echipamentele pentru transmisiuni în direct pe care nu le ia nimeni. Deci, cred că suntem într-o farsă, care pune sub semnul întrebării obligativitatea punerii în aplicare a unei hotărâri definitive", a spus Băsescu.
Fostul şef al Statului a mai spus că a fost informat că inclusiv emisiunea de ieri seară a Antenei 3 nu s-a desfăşurat în sediul Intact.
"Chiar aseară, ridicolul situaţiei, aseară emisiunea s-a transmis din locaţia de la Excelsior. Deci, s-a transmis din afara sediului Intact", a mai precizat fostul preşedinte.
Traian Băsescu a vorbit şi despre ordinul ANAF pe care îl consideră perfect legal, dar şi despre decizia Senatului de a-i cere explicaţii lui Dacian Cioloş cu privire la cazul Antenelor, pe care o consideră "ilegitimă".
"Cred că este o acţiune în aplicarea legii (ordinul ANAF de evacuare a posturilor de televiziune-n.r.). Este cunoscută relaţia dintre mine şi Antene şi n-aş comenta evenimentul, dar eu cred că este o acţiune în aplicarea unei hotărâri judecătoreşti. Nu cred că poate fi pusă sub semnul întrebării legimitatea acţiunilor. Ce mi s-a părut ilegitim, mi s-a părut acţiunea de astăzi a preşedintelui Senatului şi a Senatului în ansamblu, unde, laolaltă, PSD, UNPR, PNL şi UDMR au votat pentru chemarea premierului Cioloş în faţa Senatului să dea explicaţii de ce ANAF a început procedura de punere în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti", a declarat Traian Băsescu, într-o conferinţă de presă, după cum relatează Gandul.info.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii