Skip to main content

Plan la Guvern: TVR va putea să scoată bani din buget ca să-şi plătească datoria la EBU

 
tvr
tvr

Televiziunea Română îşi va putea achita datoria către EBU din banii pe care îi are alocaţi de la bugetul de stat. Guvernul are în plan să modifice de urgenţă legislaţia actuală pentru a permite ca din buget să fie scoşi banii cu care televiziunea publică trebuie să îşi achite datoriile faţă de Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), scrie Profit.ro.

Publicitate

Până la modificarea legii, TVR îşi poate plăti datoriile doar din venituri proprii, alocaţia de la bugetul de stat având alte destinaţii.

Legea va fi modificată de urgenţă, scrie Profit.ro, astfel încât TVR să poată plăti din bugetul alocat de la stat obligaţiile financiare curente şi restante ale TVR către EBU, reprezentând contribuţii, taxe, cotizaţii, abonamente, licenţe pentru drepturi de difuzare a programelor culturale, sportive, de divertisment, de ştiri, precum şi costuri de transmisii şi cheltuieli tehnice.

Paragraful care urmează să fie introdus în lege:

La ce este folosită acum alocaţia bugetară primită de TVR de la Guvern:

La acest moment, până la intrarea în vigoare a modificării, legea stabileşte că prin buget sunt aprobate fonduri alocate Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune pentru:

- acoperirea unor cheltuieli de dezvoltare

- pentru achiziţionarea de echipamente şi piese de schimb radio şi televiziune, materiale consumabile necesare desfăşurării activităţii specifice

- pentru utilizarea staţiilor de emisie, a radioreleelor şi a circuitelor video şi fonice, datorate agenţilor economici din sistemul comunicaţiilor.

- Sunt alocaţi bani şi pentru asigurarea pazei, ca obiectiv de interes naţional, ca şi pentru pentru achitarea cotizaţiilor cuvenite organizaţiilor guvernamentale internaţionale.

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a primit anul acesta de la bugetul de stat o sumă de circa 30 de milioane de euro (135.898.000 de lei), valoare cu 13,89% mai mică decât i-a fost alocat în 2015 (157.814.000 lei), după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Totalul datoriilor acumulate de TVR faţă de EBU, în perioada 2008-2016, se ridică la 17 milioane de franci elveţieni (15,3 milioane de euro).

"SRTV nu mai are acces la difuzarea evenimentelor sportive internaţionale importante, ediţiile FIFA World Cup din 2018 şi 2022, dacă nu va lua măsuri urgente pentru a acoperi datoria acumulată. Pentru a redobândi calitatea de membru activ al EBU a SRTV, este necesară crearea de urgenţă a cadrului legal în vederea asigurării de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării obligaţiilor financiare ale SRTV faţă de EBU", argumentează Guvernul, în documentul obţinut de Profit.ro.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • lana lana
    Niste *** pe care psd-ul ii va salva de la faliment, pe banii nostri, ai tuturor... stau foarte linistiti ca nu li se va intampla nimic rau cu psd.ul la conducere si in mare crestere...
  • Iuli Iuli
    Sa se inchida TVR, nu foloseste la nimic. Televiziunile Digi, Pro, Antena si Dolce se lupta pe banii lor pentru a avea Euro2016. TVR nu a miscat un deget sa cumpere Euro, a cumparat Pro si s-au ofticat si repede au facut plangere la CNA
  • Cristian Cristian
    E o problemă falsă asta. ProTV nu este nici în must-carry și nici FTA nu este, însă are o foarte bună acoperire, este prezent atât în toate rețelele de cablu TV cât și în toate rețelele DTH, de asemenea câțiva abonați individuali au acces la semnalul ProTV direct din satelit (au cartele pentru recepția satelit).
  • Catalin Catalin
    Dar reorganizarea aia a TVR-ului cand vine?
    Mie ca si contribuabil nu imi convine ca pe langa banii din abonamente si publicitate sa mai trag si de la bugetul de stat. In fine, stiu ca sunt un mic vierme si nu contez, dar totusi de ce platim cu 2 maini ?
  • Iuli Iuli
    Asta inseamna ca PROTV nu mai transmite EURO?
  • EORO2016 EORO2016
    TVR e FREE TO AIR, mai ales TVR 1 inca se prinde pe analogic terestru, dar si digitalul terestru este acum la 65% din Romania. EURO nu trebuie la PROTV care e un post ascuns acum . De ce nu intra pe digital terestru FREE ????? e pe mana cu cablistii si cei cu receptoare satelit ...atunci sa ramana cu ei. FOTBALUL mai ales marile meciuri trebuie sa fie FREE si sa se traiasca din PUBLICITATE
  • Gaetano Gaetano
    Adica tot noi, (po)*** dam banii. Frumos!! Da' pentru Cumintenia pamantului de ce nu da Guvernu' toata suma? Asa, in vecii vecilor nu se va redresa TVR. Va acumula din nou datorii, stiind ca la un moment dat vor fi scosi din rahat. Prevad un val de noi angajari in TVR ( rude, cunostinte, etc... ) + innoirea parcului auto si alte aberatii. Poate si un live de pe Luna unde se va deplasa jumatate din spuma TVR-ului...

Trimite un comentariu

sus