Mona Dîrţu despre rolul tabloidelor în Brexit. Ce trebuie să înveţe România: "Grijă la ce finanţaţi: prostiile şi minciunile - "content"-ul care face trafic azi

„Sentimentele anti-UE ale britanicilor au fost hrănite decenii la rând via Daily Mail, Daily Telegraph, The Sun & altele, care au publicat voios valuri de fabricaţii despre UE”, explică jurnalista Mona Dîrţu, într-un text pe pagina sa de Facebook .

Publicitate

Jurnalista vine şi cu câteva exemple de titluri ale presei tabloide britanice, ştiri „funny”, dar care au hrănit ani de-a rândul sentimentele de frică ori frustrări: „bananele trebuie să aibă o anumită curbură" (1998), "bancnotele euro provoacă impotenţa" (2002), "britanicii sunt obligaţi să primească un anume procent de cetăţeni Roma" (2013) ori "vacile trebuie să poarte scutece" (2014).

„Fără advertiseri, prostiile şi minciunile anti-UE ar fi circulat mai puţin”, spune Mona Dîrţu, care remarcă faptul că acelaşi lucru poate fi valabil şi în România.

„Uitaţi-vă acum la media din România şi întrebaţi-vă dacă nu cumva şi voi o ajutaţi, cum cititorii şi advertiserii din UK au ajutat să trăiască Daily Mail&comp, hrănind frica, frustrările şi resentimentele - fie c-o faceţi prin click sau, şi mai rău, prin reclamă.”, spune jurnalista.

Mona Dîrţu concluzionează: „Grijă la ce finanţaţi; porcăriile "de content", fie că e vorba de tabloide ori publicaţii cu pretenţii quality, gen EvZ, se depun straturi-straturi - şi la un moment dat ne fac să plângem cu toţii în pumni, amarnic, întrebându-ne de ce trebuie să plătim noi pentru ignoranţa altora.”

Textul integral al Monei Dîrţu, în continuare:

Ştiu că sunteţi obosiţi de Brexit. Pun şi eu o întrebare: care credeţi a fost rolul tabloidelor britanice în rezultatul de azi? Determinant, aş zice: dacă punem faţă în faţă diferenţa de doar 4% cu graficele The Economist (vezi link la final), nu-i greu de tras concluzia că patru decenii de petarde media au putut genera +4% voturi anti-UE.

În rezumat, treaba are rădăcini vechi: sentimentele anti-UE ale britanicilor au fost hrănite decenii la rând via Daily Mail, Daily Telegraph, The Sun & altele, care au publicat voios valuri de fabricaţii despre UE - ex. "bananele trebuie să aibă o anumită curbură" (1998), "bancnotele euro provoacă impotenţa" (2002), "britanicii sunt obligaţi să primească un anume procent de cetăţeni Roma" (2013) ori "vacile trebuie să poarte scutece" (2014). Râdeţi, da? Am râs şi eu, deşi nu-i de râs.

Uitaţi-vă acum la media din România şi întrebaţi-vă dacă nu cumva şi voi o ajutaţi, cum cititorii şi advertiserii din UK au ajutat să trăiască Daily Mail&comp, hrănind frica, frustrările şi resentimentele - fie c-o faceţi prin click sau, şi mai rău, prin reclamă. Oameni decenţi din Bucureşti, oameni pe care-i ştiu, sprijină resemnaţi - ca să poată face priză cu "publicul consumator" - tot felul de porcării media. Şi se adorm convenabil cu gândul că nu-i grav. Ba e grav, e al naibii de grav: lăturile pe care le finanţează, direct sau indirect, se vor răzbuna la un moment dat. Vezi rolul presei tabloide în Brexit.

Da, cu voi vorbesc. Cu comunicatorii - şi mai ales cu companiile care finanţează jeguri media. Dacă s-a întâmplat la britanici, nu-i greu de anticipat ce ne aşteaptă pe noi, naţiune necoaptă la minte; nici 150 de ani de independenţă n-avem. Suntem fragezi, suntem vulnerabili. Uitaţi-vă, de pildă, la rezultatele de la localele noastre. Uitaţi-vă la ce-a făcut parlamentul marţi. Uitaţi-vă, mai departe, la primarul condamnat penal de la Râmnicu Vâlcea, care a câştigat alegerile, după care a fost invalidat de tribunal pe motiv că n-avea drept să candideze, că-i fusese retras prin sentinţă dreptul de a fi ales - iar el zice că nu înţelege de ce; zice că a depus toate actele. Omul ăla a candidat, să ne înţelegem, deşi ştia că există o sentinţă care-i interzicea asta. Uitaţi-vă la tupeul reîmprospătat al lui Ponta şi amintiţi-vă de obrăznicia lui de premier - şi-apoi de ‪#‎Colectiv‬; uitaţi-vă, după aceea, la gazetele care-i preiau azi cu voluptate vorbele şi care se fac vectori ai mesajelor ieftine, naţionaliste, de manual de propagandă veche de-un secol.

Mesajele de acest tip sapă răbdător şanţuri pe creierele tuturor, şi mai ales pe cele ale oamenilor necăjiţi şi suferinzi din ţara asta, cei care votează o dată la patru ani şi află de unde pot care-i treaba cu ţara - pentru că da, şi noi avem oficine media pline de bullshit care supravieţuiesc şi pentru că noi, băieţii deştepţi, pro-europeni, de Bucureşti, avem un target trimestrial de atins.

În caz că nu vă convine votul popular uitaţi-vă, înainte să vă inflamaţi, către cine v-aţi dirijat bugetele de media. Aia e, dragii mei. S-ar putea să fi fost şi voi contributori la ceea ce ni se întâmplă azi - indiferent ce faceţi fiecare, corect şi responsabil, în cabina de vot. Nu vreau să spun că sunteţi singurii răspunzători - dar sunteţi răspunzători, totuşi. Vă enervează postarea mea, poate? Găsiţi că nu numesc toţi vinovaţii, că nu umblu şi eu un pic la nuanţe? Cred că vă enervează - ba chiar înţeleg şi de ce; aveţi dreptate: şi pe mine m-ar deranja să-mi spună cineva că sunt părtaş la eşecul naţional, când eu n-am făcut decât să caut căi să-mi cresc businessul meu şi pe cel al clientului, cu resursele date şi în logica existentă.

Nu sunteţi singurii responsabili, fireşte. Mai sunt milioane de alţii. Dar nu uitaţi de Brexit - şi nu uitaţi de graficele The Economist din link. Fără advertiseri, prostiile şi minciunile anti-UE ar fi circulat mai puţin. Prostiile şi minciunile - "content"-ul care face trafic azi - sapă şanţuri pe creiere, iar mâine şanţurile se vor răzbuna, se vor materializa, se vor aduna în rezultate de tip 52-48.

Oricum ar fi, fără o presă sănătoasă n-avem şanse să ne maturizăm ca naţiune - niciodată, credeţi-mă; fantezia mea intelectuală e că n-avem controverse aici, voi şi cu mine. Iar o presă sănătoasă nu se poate întrema, să adune echipe de oameni buni care să muncească măcar un an-doi în condiţii de consecvenţă/stabilitate editorială, dacă bugetele media vor umbla în continuare după stridenţă, ieftinăciune şi texte care alimentează iresponsabil frustrările noastre, ale tuturor - frustrări legitime poate, dar care n-au putinţa să pună ceva rezonabil în locul a ceea ce e frustrant.

Azi 52% dintre britanici sunt fericiţi. Au decis: şi mă tem că destui au făcut-o pentru că au lăsat bullshit-urile din tabloide să le sape şanţuri pe creier - fără măcar să-şi dea seama că-s bullshit-uri. De ex.: "Regina va trebui să-şi prepare singură ceaiul din cauza reglementărilor UE" (1999, "The Sun"). Regina, mă scuzaţi, are ceva mai complex de făcut acum decât să-şi prepare singură ceaiul: s-ar putea ca moştenitorii ei să trebuiască să ceară viză pentru a-şi vizita mult-iubitul, mult-prea-scoţianul castel Balmoral; Scoţia s-a mai înfoiat o dată să se separe de UK în 2014 - şi-a rămas în regat în principal pe motiv de apartenenţă la UE. Ideea independenţei Scoţiei tocmai a reintrat pe agendă. E bine aşa? Nu, nu e bine. Suntem martori la dez-unirea Regatului Unit.

Mai pun o dată întrebarea: voi care credeţi a fost rolul tabloidelor britanice în Brexit?

Grijă la ce finanţaţi; porcăriile "de content", fie că e vorba de tabloide ori publicaţii cu pretenţii quality, gen EvZ, se depun straturi-straturi - şi la un moment dat ne fac să plângem cu toţii în pumni, amarnic, întrebându-ne de ce trebuie să plătim noi pentru ignoranţa altora. Întrebarea la care nu vrem să răspundem e cât din ignoranţa altora e subvenţionată de noi. PS. Chiar n-am nimic cu tabloidele în sine, cât timp se limitează să scrie de culoarea sutienelor vedetelor şi de amorurile politicienilor, sportivilor şi - uneori - ale scriitorilor.

----- Graficele The Economist, aici: [http://www.economist.com/…/graphicde…/2016/06/daily-chart-15]