Skip to main content

Consiliul Concurenţei analizează intrarea unui fond de investiţii în acţionariatul Elefant.ro

 
Sursa foto: Economica.net
Sursa foto: Economica.net

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund Cooperatief U.A (EEAF) va intra în acţionariatul Elefant Online SA, anunţă instituţia printr-un comunicat.

Publicitate

Este o practică normală ca instituţia să analizeze astfel de tranzacţii între companii cu cifre mari de afaceri care au afaceri pe teritoriul României.

„Această operaţiune este o concentrare economică ce îndeplineşte condiţiile valorice prevăzute de lege pentru a fi autorizată de Consiliul Concurenţei: cifra de afaceri a companiilor implicate depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 Euro şi cel puţin două companii implicate realizează pe teritoriul României, fiecare, o cifră de afaceri mai mare de 4.000.000 Euro”, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

Autoritatea de concurenţă va evalua concentrarea economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice. Elefant Online SA desfăşoară activităţi legate de comercializarea cu amănuntul a produselor de larg consum.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mihaela Mihaela
    Poate se mai schimba ceva la elefant ca e plin de stocuri epuizate.

Trimite un comentariu

sus