Jurnaliştii britanici care au realizat reportajul despre presupusul trafic de arme din România vor fi audiaţi prin intermediul unei comisii rogatorii internaţionale, potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
DIICOT a mai anunţat şi reţinerea, pentru 24 de ore, a celor trei bărbaţi care apar în reportajul Sky News.
Fraţii Atilla Csaba Pantics şi Levente Pantics, precum şi intermediarul Mihai Aurelian Szanto sunt învinuiţi de constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi comunicarea de informaţii false.
Ce spune DIICOT despre audierea jurnaliştilor britanici
DIICOT consideră că acţiunile jurnaliştilor SkyNews pe teritoriul României "sunt de natură a afecta securitatea naţională a statului român prin inducerea în eroare a autorităţilor europene, a populaţiei largi din Europa şi din România cu privire la posibilitatea autorităţilor de stat române de a gestiona contrabanda cu armament".
"Prin intermediul unei comisii rogatorii internaţionale, procurorii DIICOT-Structura Centrală vor proceda la citarea jurnaliştilor britanici, în vederea audierii acestora", precizează DIICOT.
Conform DIICOT, "toate datele şi informaţiile comunicate verbal şi surprinse ca atare în materialul video al postului britanic de televiziune ce au fost răspândite prin intermediul a numeroase alte posturi de televiziune şi componente mass media, inclusiv în mediul virtual, cunoscând caracterul fals al acestora (si anume faptul că persoanele din video nu erau traficanţi de arme, ci doar vânători, iar armele manipulate si prezentate de aceştia erau arme de vânătoare deţinute legal) au pus în pericol securitatea naţională".
În opinia procurorilor DIICOT, "cu rea-credinţă, cunoscând că armele de vânătoare pe care inculpaţii români (care aveau permise de port-armă pentru o parte dintre acestea), li le-au pus la dispoziţie şi pe care le-au filmat ca fiind arme de război, au prezentat publicului larg (reportajul fiind prezentat pe postul de televiziune britanic) un scenariu care, dacă ar fi fost adevărat, ar fi creat impresia că autorităţile statului român nu gestionează sau nu sunt interesate de a gestiona o aşa-zisă problemă creată de vânzarea de arme pe teritoriul său, din motive de incompetenţă sau de corupţie".
De asemenea, DIICOT apreciază ca "absolut inacceptabil şi de neînţeles" modul de exprimare adoptat de către jurnalistul britanic şi preluat de către angajatorul său, postul de televiziune.
Jurnalistul Stuart Ramsay, cel care a realizat reportajul, a scris, ieri seară, pe contul său de Twitter, că reportajul său despre vânzarea ilegală de arme în România este real şi se întreabă de ce ar fi cineva certat în instanţă pentru că "dezvăluie o realitate", potrivit News.ro.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu