Patru românce evoluează astăzi la US Open, din cele şase de pe tabloul principal. Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan şi Monica Niculescu vor intra pe teren după ora 23.30, potrivit gsp.ro. Turneul este transmis în direct de Eurosport 1.
Programul partidelor:
- Irina Begu o va întâlni pe Lesia Ţurenko (locul 80 WTA) în al treilea meci de pe Terenul 14, în jurul orei 23:30,
- Meciul Irinei Begu va fi urmat de confruntarea românească din primul tur, dintre Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan.
- În noaptea de luni spre marţi, Monica Niculescu va juca împotriva Barborei Strycova (locul 19 WTA), în al patrulea meci de pe Terenul 5, nu înainte de ora 01:00.
La ultimul Grand Slam al anului mai participă Simona Halep, favorita 5, va debuta contra lui Kirsten Flipkens (locul 68 WTA) şi Patricia Ţig, care va juca împotriva Laurei Siegemund (locul 28 WTA). Cele două vor juca cel mai probabil mâine.
România are pe tabloul principal şase jucătoare: Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea, Patricia Ţig şi Ana Bogdan.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii