Postul paneuropean Eurosport, prezent şi în România, va avea din luna august, prima emisiune locală. Este vorba de programul de analiză Premier League Magazin, ce va fi difuzată din 15 august, de la 20.30, în fiecare luni.
Emisiunea, care va analiza cele mai importante momente ale săptămânii, în Premier League, va fi prezentată de Dan Chilom, fondator şi antrenor al şcolii de fotbal care îi poartă numele. El îl va avea pe Costin Ştucan, redactor-şef ProSport, invitat permanent.
Emisiunea va precede meciul serii de luni de 20.30, din Premier League. Emisiunea va fi filmată într-un studio închiriat de la Dolce Sport, au declarat reprezentanţii Eurosport, într-o întâlnire cu presa.
Mircea Medaru, Head of Sports pentru Europa Centrală & de Est la Discovery:
„Odată cu rebrandingul, dorim ca Eurosport să se adreseze direct fanilor din România, în cazul nostru. Şi asta se face în România prin continuare achiziţiei Premier League, pentru încă trei sezoane, asocierea imaginii lui Ilie Năstase cu turneul de la Roland Garros şi achizitia pe încă trei ani a drepturilor de difuzare de la Wimbledon.
Suntem decişi să mergem mai departe şi să dezvoltăm noi produse pentru fanii din România, care să le alimenteze pasiunea. Din acest sezon producem un talk show local, în Bucureşti, care va fi difuzat pe Eurosport în prime-time şi care se va chema Premier League Magazin”.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Eurosport 1 HD este Eurosport International. Care nu difuzeaza PL.
Ci MLS care chiar nu stiu daca intereseaza multa lume.
Apropo, domnilor de la Eurosport, ati cumparat drepturi exclusive ptr Romania ptr PLeague ori 2 - 3 meciuri din etapa vor fi transmise si de Dolce Telekom ?
MLS transmisa in HD!
Bundesliga 2 transmisa in HD!
Fotbalul din Polonia in HD!
Mentalitatea Eurosport spune tot!
muta-te la Akta, aia nu au in grila Eurosport.
F - Premier League a fost difuzat doar pe Eurosport 1 SD până acum. În urmă cu câteva luni promiteau că vor transmite meciurile și în ***, într-un parteneriat cu Telekom parcă. De atunci nu au mai ”mișcat” nimic în acest sens.