Radu Carp, membru al Consiliului de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), şi-a exprimat dezacordul cu privire la planul de eficientizare a instituţiei care implică şi disponibilizări, propus de Irina Radu, preşedinte director general, scrie agenţia Mediafax.
"Restructurarea care se intenţionează în acest moment porneşte de la decizia diminuării plăţilor pentru salarii la 35% din bugetul instituţiei, ceea ce înseamnă o scădere faţă de 2015 cu aproximativ 859.000 euro lunar. Această scădere se va traduce, dacă se ia în calcul salariul mediu din instituţie, prin disponibilizarea a aproximativ 860 de angajaţi.
Aceasta înseamnă că TVR intenţionează să recurgă la disponibilizări colective care însumează aproximativ 1/3 din total angajaţi", a declarat Carp, într-un punct de vedere transmis Mediafax.
În ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie al TVR a fost votat un proiect de repoziţionare şi eficientizare a Televiziunii Publice, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.
„E clar că vor fi şi reduceri de personal şi tot felul de reconfigurări de activităţi ca să se poată funcţia. Nu pot să explic mai mult acum, trebuie să mă văd cu sindicatele. I-am invitat la discuţii, săptămâna viitoare”, a declarat Irina Radu, preşedinte director general al TVR, pentru Paginademedia.ro, în urmă cu o săptămână.
Irina Radu a explicat atunci că acest plan de redresare va putea fi lansat în 2017 doar în măsura în care instituţiile statului vor accepta plata datoriilor care depăşesc 110 milioane de euro, pe o perioadă de 10 ani.
În acest context, Radu Carp şi-a exprimat "serioase rezerve" faţă de varianta de restructurare propusă.
Astfel, membrul Consiliului de Administraţie al (SRTv) a reamintit că restructurarea instituţiei din anul 2012 s-a soldat cu eşecuri multiple, cei care şi-au pierdut funcţiile din TVR revenind pe posturi, iar televiziunea confruntându-se cu eşecuri financiare:
"Restructurarea din 2012 s-a dovedit un eşec din toate punctele de vedere. Cei care au fost înlăturaţi din TVR, în marea lor majoritate, s-au întors în instituţie după trecerea unui interval de timp de doi ani în medie, datorită aplicării defectuoase a concedierilor.
TVR a trebuit să plătească şi va plăti în continuare sume de bani care reprezintă salariile neîncasate de aceste persoane în timpul în care au fost disponibilizate, deşi acestea au primit şi salarii compensatorii. Restructurarea din 2012 s-a dovedit a fi, din punct de vedere financiar, în dezavantajul TVR", a spus Radu Carp, într-un punct de vedere transmis Mediafax.
Acesta a atenţionat că noul plan de restructurare a instituţiei va duce automat la disponibilizări masive, adică la aproximativ o treime din totalul angajaţilor.
"Restructurarea care se intenţionează în acest moment porneşte de la decizia diminuării plăţilor pentru salarii la 35% din bugetul instituţiei, ceea ce înseamnă o scădere faţă de 2015 cu aproximativ 859.000 euro lunar. Această scădere se va traduce, dacă se ia în calcul salariul mediu din instituţie, prin disponibilizarea a aproximativ 860 de angajaţi. Aceasta înseamnă că TVR intenţionează să recurgă la disponibilizări colective care însumează aproximativ 1/3 din total angajaţi", a argumentat Carp.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii