Skip to main content

Protecţia consumatorului către influenceri: Publicitatea trebuie marcată clar şi vizibil, chiar şi pentru propriile afaceri! Cum propune marcarea reclamelor pe Instagram. Scrisoare către cei mai tari influenceri din România

 
Foto: Pexels
Foto: Pexels

ANPC, din nou cu ochii pe influenceri. 10 dintre cei mai cunoscuţi influenceri de pe Instagram au primit informări de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), prin care li se cerea să îşi informeze fanii atunci când au conţinut publicitar, prin marcaje. 

Publicitate

ANPC menţionează că, mesajele publicitare nemarcate ar fi catalogată drept publicitate ascunsă, care este interzisă de lege. 

„În aceste scrisori, Autoritatea, după ce a reamintit că publicitatea trebuie să fie clar recunoscută ca atare, a evidenţiat modul în care interzicerea publicităţii ascunse are un domeniu general de aplicare şi, prin urmare, trebuie aplicată şi cu referire la comunicările difuzate prin intermediul reţelelor de socializare în calitate de Influenceri şi nu pot lăsa să creadă că acţionează spontan şi dezinteresat dacă, în realitate, promovează un brand”, spun cei de la ANPC într-un comunicat. 

„Scopul acţiunii este de a contracara difuzarea prin intermediul reţelelor sociale a unor mesaje care nu prezintă într-un mod transparent natura lor promoţională”, a mai arătat ANPC.

Anunţul de astăzi al ANPC este parte a unei campanii de conştientizare a tuturor actorilor afectaţi de metoda de marketing practicată de influenceri, spun reprezentanţii instituţiei. 

„Datorită amplorii şi proliferării conţinutului pe reţelele de socializare, Autoritatea va continua să monitorizeze fenomenul prin adoptarea, din când în când, a măsurilor pe care le consideră cele mai adecvate pentru combaterea acestuia”,  

Cum propune ANPC marcarea reclamelor pe Instagram

ANPC vine astfel cu recomandări de marcaje pe care creatorii de conţinut să le folosească pentru toate fotografiile/videoclipurile pe care le postează influencerii români pe conturile lor de socializare, chiar şi atunci când îşi promovează propriul brand. 

„Utilizarea metodei content labeling pentru fiecare postare cu intenţie comercială -metoda este folosită de către persoanele care promovează prin postările sale vânzarea unui produs sau serviciu pentru o companie şi pentru care este remunerat în orice fel, precum şi pentru situaţia în care îşi promovează propria afacere (dacă este cazul).

Etichetarea trebuie să fie într-un loc vizibil, într-un font clar şi într-o dimensiune suficient de mare a fontului, prin inserarea de avertismente adecvate cu folosirea de hashtag", mai spun reprezentanţii ANPC. 

Iată câteva exemple de marcaje:

  • #ADVERTISEMENT ’BRAND’ (trad. #PUBLICITATE ‘BRAND’),
     
  • #PAIDSPONSORSHIP ’BRAND’ (trad. #SPONSORIZARE PLATITA DE ‘BRAND’),
  •  
  • #PAID PARTNERSHIP ‘BRAND (trad. #PARTENERIAT PLATIT DE ‘BRAND’),
     
  • #AD (trad. #RECLAMĂ sau #PROMOVARE COMERCIALĂ)
     
  • sau, în cazul livrării bunurilor chiar dacă este gratuită: PRODUCT OFFERED BY ‘BRAND’ (trad. #PRODUS FURNIZAT DE ‘BRAND’).”.

Comunicatul integral al ANPC, în continuare:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a încheiat cu succes prima acţiune de verificare într-unul dintre cele mai inovatoare sectoare, cel al marketingului practicat de Influenceri pe platformele online de socializare, care a devenit o formă puternică de publicitate în ultimii ani.

Acţiunea de verificare a vizat zece Influenceri români cu una dintre cele mai mari comunităţi de urmăritori pe reţeua de socializare Instagram.

Scopul acţiunii este de a contracara difuzarea prin intermediul reţelelor sociale a unor mesaje care nu prezintă într-un mod transparent natura lor promoţională.

Influencerii, de fapt, sunt figuri-cheie în mediul online, capabile să influenţeze deciziile de cumpărare ale consumatorilor arătându-şi sprijinul sau aprobarea pentru anumite mărci şi generând astfel un efect publicitar, fără a dezvălui, însă, în unele cazuri, scopul publicitar al comunicării în mod clar şi fără echivoc comunităţii lor.

În anul 2023, Autoritatea a trimis scrisori de informare către cei 10 Influencerii români cu referire la conţinuturi specifice difuzate prin postări pe platforma Instagram pentru a solicita transparenţă şi claritate maximă asupra oricărui conţinut publicitar al postărilor publicate

În aceste scrisori, Autoritatea, după ce a reamintit că publicitatea trebuie să fie clar recunoscută ca atare, a evidenţiat modul în care interzicerea publicităţii ascunse are un domeniu general de aplicare şi, prin urmare, trebuie aplicată şi cu referire la comunicările difuzate prin intermediul reţelelor de socializare în calitate de Influenceri şi nu pot lăsa să creadă că acţionează spontan şi dezinteresat dacă, în realitate, promovează un brand. 

Prin urmare, Autoritatea a invitat în mod oficial destinatarii scrisorilor să facă ca scopul promoţional, acolo unde este cazul, să fie clar recunoscut pentru tot conţinutul difuzat prin intermediul reţelelor de socializare. 

În acest context, se propun următoarele recomandări pe plan naţional de dezvăluire ale intenţiei comerciale pentru toate fotografiile/videoclipurile pe care le postează Influencerii români pe conturile acestora de pe toate platformele de socializare în care sunt activi, inclusiv pentru situaţia în care îşi promovează propriul brand: 

“Utilizarea metodei content labeling pentru fiecare postare cu intenţie comercială -metoda este folosită de către persoanele care promovează prin postările sale vânzarea unui produs sau serviciu pentru o companie şi pentru care este remunerat în orice fel, precum şi pentru situaţia se va aplica chiar în situaţia în care îşi promovează propria afacere (dacă este cazul).

Etichetarea trebuie să fie într-un loc vizibil, într-un font clar şi într-o dimensiune suficient de mare a fontului, prin inserarea de avertismente adecvate cu folosirea de hashtag cum ar fi, cu titlu de exemplu şi alternativ: #ADVERTISEMENT ’BRAND’ (trad. #PUBLICITATE ‘BRAND’), #PAIDSPONSORSHIP ’BRAND’ (trad. #SPONSORIZARE PLATITA DE ‘BRAND’), #PAID PARTNERSHIP ‘BRAND (trad. #PARTENERIAT PLATIT DE ‘BRAND’),, #AD (trad. #RECLAMĂ sau #PROMOVARE COMERCIALĂ) sau, în cazul livrării bunurilor chiar dacă este gratuită: PRODUCT OFFERED BY ‘BRAND’ (trad. #PRODUS FURNIZAT DE ‘BRAND’).”.

Această primă intervenţie a Autorităţii reprezintă campanie de conştientizare a tuturor actorilor afectaţi de metoda de marketing practicată de Influenceri, pentru ca toate personalităţile, precum şi proprietarii de mărci care nu au fost încă identificaţi în această etapă să folosească avertismente adecvate pentru informarea consumatorilor asupra publicităţii plătite prin orice forme.

Datorită amplorii şi proliferării conţinutului pe reţelele de socializare, Autoritatea va continua să monitorizeze fenomenul prin adoptarea, din când în când, a măsurilor pe care le consideră cele mai adecvate pentru combaterea acestuia.”.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus