Postul de televiziune american NBC a dat o lecţie de profesionalism televiziunilor din întreaga lume prin felul în care a tratat subiectul patinatoarei canadiene care a concurat la scurt timp de la moartea mamei sale. Fără exagerări, fără să intre în familia îndurerată, fără dramatizări forţate. Povestea vorbea de la sine.
Puţine comentarii, respect pentru viaţa intimă a persoanei care făcea subiectul materialului televizat şi imagini de impact. Cam aşa poate fi rezumată prestaţia uneia dintre cele mai urmărite televiziuni din America, scrie Yahoo Sport, sursa poveştii de mai jos.
NBC a reuşit, marţi seară, să se ţină departe de tentaţia senzaţionalului când a relatat tragica poveste a patinatoarei Joannie Rochette. Era suficient să adauge câteva amănunte despre relaţia patinatoarei cu mama sa şi subiectul ar fi fost perfect pentru prima pagină a unui tabloid.
Producătorii, însă, au fost suficient de inteligenţi să realizeze că această dramă nu necesită niciun fel de artificiu.
Înainte de alte detalii, povestea patinatoarei Joannie Rochette
Patinatoarea canadiană, în vârstă de 24 de ani, şi-a pierdut mama cu doar trei zile înainte ca ea să patineze pe gheaţa de la Jocurile Olimpice (JO) de la Vancouver. Rochette a concurat miercuri seara cu un program scurt. În ciuda situaţiei în care se afla, Rochette a reuşit un program suficient de bun ca să-i aducă locul trei.
Cum a tratat NBC acest subiect: vorbe puţine, imagini de impact
Înainte ca Rochette să intre pe gheaţă, comentatorul sportiv al NBC Bob Costas s-a aflat alături de patinatorul de viteză Dan Jansen, care a concurat la JO într-un moment asemănător cu cel al lui Rochette. Acesta a intrat în concursul de 500 de m viteză de la Jocurile de la Calgary la puţin timp după ce şi-a pierdut sora.
Jansen a spus că i-a trimis un e-mail lui Rochette în care îi scria următoarele:
"Nu ştiu dacă eşti pregătită emoţional pentru ceea ce vei simţi acolo (pe gheaţă n.r), dar dacă poţi trece peste asta sunt milioane de oameni care te susţin. Şi cel mai important lucru este să o ai pe mama ta în inimă, atunci când patinezi".
Tom Hammond, un alt comentator de la NBC, şi-a păstrat tonul imparţial, ca de obicei. Imaginile au fost aproape perfecte: cadre restrânse cu Rochette care se încălzea şi ocazional imagini cu un bărbat care plângea, despre care canalul american credea că este tatăl fetei, dar care s-a dovedit a fi, de fapt, un alt bărbat sensibilizat de tragedia fetei. Asta a fost o mică greşeală pardonabilă a postului NBC.
În momentul în care Rochette a fost primită de public cu un ropot de aplauze, NBC a folosit cadre largi pentru a arăta mulţimea canadiană care o ovaţiona, apoi detalii cu Rochette care dădea mâna cu antrenorul ei şi încerca să-şi stăpânească lacrimile. În tot acest timp, comentatorii au tăcut şi au lăsat imaginile să vorbească de la sine, o mişcare profesională, am putea spune, dacă cineva a plănuit asta.
Punctul culminant a fost atins de sfârşitul programului ei, când patinatoarea a izbucnit în plâns în mijlocul patinoarului de la Pacific Coliseum. Cu toate acestea, a rămas demnă în faţa publicului pentru a-şi primi aplauzele.
Când comentatorul Scott Hamilton a spart liniştea aşternută peste canalul NBC, acesta a vorbit printre lacrimi. Au fost puţine lucruri de spus despre performanţa patinatoarei.
Tăria cu care Rochette a patinat a fost adevărata ştire. Că a reuşit să câştice şi un trofeu, este un lucru în plus pentru care patinatoarea merită toată admiraţia.
Acest tragic eveniment - o patinatoare care concurează la JO înainte ca mama sa să fie înmormântată- ar fi putut fi tratat ca un subiect de senzaţie. Canalul NBC nu a ales această abordare ci, din contră, s-a remarcat tocmai printr-o relatare reţinută, dar de impact.
Carmen Andronache
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Recunosc ca este impresionant sa vezi si alt gen de a face televiziune .
Din pacate , nivelul de educatie al audientei de pa la noi este jalnic .Acesta este si motivul pentru " manelizarea " acestei tari . Poate (sper) ca nu sunt totusi 99 % asa cum a zis Basescu ,dar vazand cata lume l-a votat procentul este pe acolo .
In concluzie , daca oameni pe care eu ii consider priceputi in televiziune dar si educati ( Capatos ,Maruta , Madalin Ionescu ) fac astfel de emisiuni , inseamna ca se cere , cea ce este foarte trist . Pacat .